Am zambile!/Ich habe Hyazinthen!

Am cautat jumatate de oras un buchetel de zambile. De cele mai multe ori, aici se vand in ghivece mici, cu tot cu bulb. Eu voiam doar florile pentru ca apoi, dupa ce se trec, nu stiu ce sa fac cu ghivecele si cu bulbii. Nu am unde sa ii pastrez pana in primavara urmatoare. Asa ca prefer sa ii las la florar. Exact cand ma lasasem pagubasa, am vazut in jurnalul de la ZiuaVeche cum Dana a venit in vizita, cu un buchet de zambile. Of, Dana, Dana, ce-mi faci tu mie... Dar Victor nu m-a lasat nici de data asta si, in cele din urma, am gasit in Blankenese o piata in care un florar vesel ne imbia si cu doua-trei buchete de zambile, pe langa muntii de lalele, trandafiri si nenumaratele cosuri cu bulbi infloriti. Pretul? Un euro zambilica! Destul de scump pentru un buzunar romanesc, dar merita!

Pentru ca acum pe birou am cinci zambile care miros asa de fumos incat zambesc tot timpul, inconstient. Acum chiar ca vine primavara. Si asta imi da un chef nestavilit de munca, o bucurie cum de mult nu am mai simtit. Pentru mine, pentru noi, se apropie vremuri fumoase.

Si daca tot am avut timp destul, chef de munca si veselie, am pus mana si am facut si pentru mamicile noastre cate o felicitare de inceput de martie. Dupa cartea Luizei Rosu. A fost distractiv. Poate mai incerc si la urmatoarele ocazii.

Cu vin si paine / Mit Wein und Brot

Cercei si bratara din margele de sticla, cristale multifatetate si bile metalice decorative.
Pret/Preis: 7 Euro

Margelele rosii ma duc, intr-adevar, cu gandul la picaturi de vin rubiniu. Si la calavia pe care o mancam cu totii, chiar si copiii, la tara, ori de cate ori cineva din vecini facea paine calda - bucati mari de paine erau puse intr-un castron si, dupa ce se adauga zahar, totul era stropit sau chiar inecat in vin rosu. Arome pierdute...
Dar despre altceva voiam sa va vorbesc. Despre botez. Acum cateva zile am luat de la intrarea intr-un magazin un pliant din acelea pe care le gasesti pe toate drumurile. Imi umplu mereu rucsacul cu ele dar rareori imi fac timp sa le si citesc. Pe asta l-am citit pentru ca m-am trezit in metrou, la drum lung, fara carte, fara MP3, fara insotitor. Mi-a luat doar cateva minute. Se refera la o initiativa care mi se pare demna de laudat si care m-a umplut de avant: ne indeamna sa devenim nasi ai unor copii aflati in tari sarace din Africa, Asia si America de Sud. Totul e explicat nemteste, pas cu pas, exact si riguros: completezi un formular simplu prin care anunti ca vrei sa fii nasul unul copil (poti specifica daca preferi un fin sau o fina) dintr-o anumita tara si te angajezi sa donezi cate 83 de centi pe zi, adica 25 de euro pe luna. Ei precizeaza ca poti opri oricand donatiile, fara sa dai explicatii, fara sa te intrebe cineva ceva. Nimeni nu te obliga la nimic. Dar ce inseamna 25 de euro pe luna in Germania? Cinci pachete de tigari. Sau o tura in supermarketul de la colt. Sau o iesire scurta intr-un bar... Daca te gandesti ca un copil din Nicaragua, Senegal sau India isi poate acoperi cu banii astia cam toate nevoile, nu mai ai nici un motiv sa stai pe ganduri. In plus, proiectul iti permite sa pastrezi legatura cu finul tau, poti chiar sa-l vizitezi. Iar asociatia organizatoare - Plan (www.plan.de) - se angajeaza sa-ti trimita periodic rapoarte detaliate despre modul in care au fost cheltuiti banii tai, iar anual cate un album cu fotografii recente ale copilului si relatari despre viata acestuia. La sediul asociatiei exista si o echipa de specialisti care pot raspunde la orice intrebare legata de acest proiect, dar si de altele, la fel de interesante (cum ar fi Sinnvoll schenken).


Bineinteles ca ma intreb de ce nu aflam si din Romania despre astfel de proiecte. Avem si noi multi, foarte multi oameni cu bani care ar putea sa faca mult mai mult decat sa dea cate 25 de euro pe luna. Si, mai bine, decat sa ii ajutam pe altii, de ce sa nu-i ajutam pe ai nostri? De ce nu scoatem in fata astfel de initiative, il loc sa umplem ziarele cu barfe si stiri mondene de toata jena? Avem atatia copii saraci care ar avea nevoie de bani ca sa invete, sa-si ingrijeasca sanatatea sau pur si simplu sa manance!
Imi promit ca din vara sa devin si eu nasa unei fetite care sa fie de aceeasi varsta cu fiica mea. Nu stiu din ce tara. O sa ma mai gandesc, o sa ma informez. Si o sa va tin la curent.

O floare intarziata

Cand am decis sa-mi fac un blog, am hotarat si ca in fiecare saptamana o sa postez cel putin o fotografie cu una dintre florile mele. Sau ale orasului... Pana acum nu am reusit sa o fac. Ma supar mereu pe mine ca nu reusesc sa ma organizez mai bine, ca ma las prinsa in tot felul de maruntisuri si ca am ajuns sa fiu uituca si imprastiata. O sa-mi fac un program si poate voi reusi sa-l si respect.

Zapezile tot cad exact cand reusesc si eu sa ma conving ca e deja primavara. Nu e, nici macar la mine in casa nu e inca primavara. Am acum un singur ghiveci mic-mic cu ghiocei. Sunt asa de plapanzi si efemeri ca nici macar nu le-am pus un nume, asa cum fac cu mai toate plantele mele.
Si mai e inflorita la ora asta o gerbera, pe care o cheama - total aiurea - Margareta. Nu e planta de primavara. Dar vine direct dintr-o sera si acolo au pacalit-o ca e deja vara. Este cam sensibila, trebuie ferita de vant si frig. Asa ca sta in coltul cu icoane, langa Sfintii care m-au insotit in toate locurile prin care am fost.

Gerbera Margareta

Pete de soare/Licht Flecken

Cercei din imitatie de chihlimbar si sarma de modelaj argintata.
Pret/Preis: 6,50 Euro

Imi urca din suflet pete aurii, de soare, de lumina, cercuri jucause aparute sub bolta de vita de vie a bunicilor, intr-o dupa amiaza torida, cand toata lumea motaie apasata de caldura. Cate-un zbarnait de aripi minuscule taie zapuseala in doua, propulsand o gaza mica prin mirosul de pamant incins si frunze incalzite. Sturgurii nu-s copti. Sunt acri si de-un verde mat care refuza sa reflecte orice stralucire. Nici nu ii bagam in seama - mancam mai cu drag carceii acrisori care se inalta in cautare de sprijin. Ii jumulim fara mila si ii rontaim in graba, calcand in picioare, la fiecare pas, petele tremuratoare de lumina. Parca nici nu le vedem, nu le inregistram. Pentru mintile noastre de copii ele sunt acolo dintotdeauna si vor ramane pe veci lipite de trotuarul bunicilor. Asa cum si bunicii, alte bucati de lumina, vor ramane mereu in casuta lor, asteptand sa ne vada in poarta, tot mai mari, mai frumosi, mai intelepti. Au pierit toate sub zapezi... Va veni din nou vara, strugurii verzi vor atarna catre pamant, carceii se vor inalta catre cer, iar pe trotuarul bunicilor vor aparea din nou petele rotunde si tremuratoare de soare. Dar numai ele. Pe ferestruica dinspre strada nu mai pandeste nimeni venirea nepotilor. Il tempo non torna più...

Nopti albastre / Blaue Nächte

Cercei si bratara din margele de acril de forma neregulata, margele de sticla si margele de nisip.
Pret / Preis: 7 Euro

Nopti de vara ale tineretilor noastre, in care nu puneam geana pe geana si in care ne stabileam intr-un colt si jucam pana in zori carti sau mima. Nopti in care ne bucuram de natura si ne puneam cate o dorinta pentru fiecare stea care cadea. Ma gandesc in special la o noapte iulie petrecuta in pustietatea Baraganului, undeva pe malul Ialomitei, mult mai sus de Slobozia. Eram cativa prieteni, instalasem patru-cinci corturi si stateam toti intinsi pe spate, in preajma focului aproape stins, privind cerul albastru spuzit de stele. Dintr-o masina urla AC/DC iar noi urlam si mai tare, incercand sa ne intelegem unii cu altii. Ne bucuram de cele cateva zile in pustiu, strigam unii la altii si eram constienti ca asa ceva n-am fi putut face in oras. Spre miezul noptii insa, parca din cer, a tunat o voce asa de puternica incat a reusit sa acopere si muzica, si galagia noastra si a facut blocurile de caldura sa se miste spre dealurile invecinate: "Ba, da' voi nu va mai culcati odata?!?". Am intepenit cu totii cateva clipe, pentru ca apoi sa izbucnim in ras, lucru care ne-a adus de pe celalalt mal al apei o serie de injuraturi pline de fantezie. Probabil ca era un paznic al campului, scos din sarite de galagia cu care tulburam natura. A tacut apoi. Si am tacut si noi. Fara muzica si fara vorbe, noaptea s-a albastrit deodata, batalioane de greieri au inceput sa taraie iar fumul focului nostru a inceput sa miroasa mai intepator. Iar astazi ma intreb unde o fi paznicul de pe celalalt mal si de ce nu striga la noi "Ba, da' voi nu va mai treziti odata?!?". Pentru ca uitam sa mai petrecem cate o noapte de vara punandu-ne cate o dorinta la fiecare stea care cade. Sau macar sa ne minunam de cat de albastra poate sa fie o clipa din viata noastra.